Se fac pregătiri pentru un congres al pescarilor. Preşedintele:
– Trebuie să evităm situaţia din anii precedenţi, cind, la masa festivă, după vodcă şi palincă, s-a inceput cu chestii răsuflate de genul: „am prins o ştiucă atita, am prins un caras atita, de 50 cm, de 70 cm, de 3 la 7 kg, etc”; sint chestii jenante. Aştept propuneri in acest sens.
Unul propune să se dea angajamente scrise; şeful spune că asta s-a mai făcut şi nu s-a respectat, etc. Un alt tip zice:
– Domnilor, sint chestii ce nu pot fi controlate, la un păhăruţ omul uită de toate angajamentele. Eu aş sugera să folosim nişte cătuşe, fiecare să avem pe tot timpul
mesei cătuşe la miini şi astfel nu se mai poate arăta că a prins unul atita sau atita.
Se acceptă varianta ca fiind cea mai sigură. Au loc lucrările şi se ajunge la masa festivă: gustări, vodcă, măsline, mămăliguţă, palincă… Preşedintele tocmai vorbea:
– Am filat, am intins, a muşcat, am inceput să-l trag, l-am adus la mal, am luat minciogul şi l-am scos afară. Era, era (vizibil jenat de cătuşe, arăta cu miinile depărtate, făcute căuş), avea un ochi uite atita de mare!
