Cică pe un aeroport american, doi oameni de afaceri au inchiriat un avion care să-i ducă pină la Seattle. Pe drum, sint cuprinşi de o ceaţă groaznică care il face pe pilot să zboare mai mult după instrumente. Din nefericire, are loc un scurtcircuit la bord şi instrumentele incetează să mai funcţioneze. Pilotul se invirte disperat in dorinţa de a găsi un loc de
aterizare. Dintr-o dată, işi dă seama că survolează un oraş. Vede un zgirie-nori şi zburind pe lingă el reuşeste să vada intr-un birou pe cineva. Printr-o foarte complicată serie de manevre, reuşeşte să se apropie şi să-i strige persoanei din birou:
– Hei, unde mă aflu?
Răspunsul nu a intirziat să apară:
– Te afli intr-un avion!
Pilotul tace, apoi se luminează la faţă, virează la 90deg şi apoi coboară drept pe aeroportul din Seattle! Cei doi oameni de afaceri, aflaţi intre groaza pe care tocmai au trăit-o şi fericirea că au scăpat, il intreabă pe pilot cum de a reuşit chestia asta de-a dreptul miraculoasă.
– Numai după răspunsul omului din birou, răspunde pilotul. Răspunsul era sută la sută corect, dar de nici un folos. Deci omul era unul din angajaţii Microsoft, iar clădirea era a Microsoft din Seattle care este chiar lingă aeroport.